În comuna Cislău, din primăvară vor avea loc alegeri pentru funcția de primar, după ce primarul PSD al comunei, ales din anii ’90, a fost condamnat.
Inițial primarul a fost achitat în data de 11.12.2020, în dosarul nr. 3072/277/2017, însă după ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele a făcut apel, procesul a mers mai departe la Curtea de Apel Ploiești.În același dosar au mai fost vizați contabilul șef – Botan Cristina Nicoleta, fostul administrator al SC PROD FOR SRL Oancea Vasile Genovel, firma fostului primar de la Nehoiu – Florentin Lungu (în prezent aflându-se în penitenciar) și inginerul proiectant – Marin Petrică, de profesie inginer proiectant și cel care a asigurat dirigenția de șantier pe parcursul derulării crt. de achiziție publică de lucrări nr.1892, încheiat între Consiliul Local Cislău și SC PROD FOR SRL Nehoiu.Aceștia trebuie să execute pedepsele după cum urmează:Mitroiu Dumitru, primarul comunei Cislău – 2 ani și 8 luni (închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu)Botan Cristina Nicoleta, contabila șefă – 2 ani și 8 luni (închisoare cu suspendare săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu)
Botan Cristina Nicoleta, contabila șefă Condamnările sunt definitive și irevocabile.Solutia pe scurt: În baza art. 421 alin. 1) pct. 2) lit. a) C.p.p., admite apelul formulat de apelantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele împotriva sentinţei penale nr. 113 din data de 11 decembrie 2020 pronunţate de Judecătoria Pătârlagele, în dosarul nr. 3072/277/2017, desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond, În baza art. 16 alin. 1) lit. f) C.p.p., încetează procesul penal cu privire la inculpatul Mitroiu Dumitru, sub aspectul infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C.p., cu aplic. art. 5 C.p., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În baza art. 297 alin. 1) cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul Mitroiu Dumitru la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (comisă în legătură cu acordarea sporurilor de vechime şi de fidelitate primarului şi viceprimarului comunei Cislău în intervalul ianuarie-decembrie 2012). În baza art. 67 alin. 2) C.p., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1) lit. a) şi b) C.p., pe o durată de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1) C.p., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1) lit. a) şi b) C.p., de la pronunţarea prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.p., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 8 luni. În baza art. 93 alin. 1) C.p., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2) C.p., impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: – să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin 3) C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Comunei Cătina sau Primăria Comunei Calvini. Curtea atrage atenţia inculpatului asupra prev. art. 96 C.p. referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 68 alin. 1) lit. b) C.p., pedeapsa compelementară aplicată se execută de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Pedeapsa accesorie se va executa doar în ipoteza revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 297 alin. 1) cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpata Botan Cristina-Nicoleta la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (comisă în legătură cu acordarea sporurilor de vechime şi de fidelitate primarului şi viceprimarului comunei Cislău în intervalul ianuarie-decembrie 2012). În baza art. 67 alin. 2) C.p., interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1) lit. a) şi b) C.p., pe o durată de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1) C.p., interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1) lit. a) şi b) C.p., de la pronunţarea prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.p., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 8 luni. În baza art. 93 alin. 1) C.p., pe durata termenului de supraveghere, condamnata va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2) C.p., impune condamnatei să execute următoarea obligaţie: – să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin 3) C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnata va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Comunei Cătina sau Primăria Comunei Calvini. Curtea atrage atenţia inculpatei asupra prev. art. 96 C.p. referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 68 alin. 1) lit. b) C.p., pedeapsa compelementară aplicată se execută de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Pedeapsa accesorie se va executa doar în ipoteza revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 274 alin. 1) şi 2) C.p.p., obligă pe inculpaţii Mitroiu Dumitru şi Botan Cristina-Nicoleta la plata a câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, aferente urmăririi penale şi judecăţii în prima instanţă desfăşurate cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu comisă în legătură cu acordarea sporurilor de vechime şi de fidelitate primarului şi viceprimarului comunei Cislău în intervalul ianuarie-decembrie 2012. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art. 275 alin. 6) C.p.p., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor din oficiu desemnaţi să asigure asistenţă juridică intimaţilor-inculpaţi Marin Petrică şi Oancea Vasile Genovel, în cuantum de câte 500 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei şi se virează în contul Baroului Prahova. În baza art. 275 alin. 3) C.p.p., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată astăzi, 04.11.2021, prin punerea deciziei la dispoziţia intimaţilor-inculpaţi, intimatei-persoane vătămate şi Ministerului Public, prin mijlocirea grefei instanţei.Document: Hotarâre 1053/2021 04.11.2021.
Sursă: