Guvernul PNL-PSD-UDMR, care va fi condus de Nicolae Ciucă pentru următorul an și jumătate, va avea doi vicepremieri – Sorin Grindeanu, care va fi și ministru al Transporturilor, și Kelemen Hunor. PSD va avea 9 ministere, între care Finanțe – Adrian Câciu, Apărare – Vasile Dîncu, Tineret și Familie, un portofoliu nou creat – Gabriela Firea și Sănătate – Alexandru Rafila, în timp ce PNL va avea 8 ministere, între care Justiție – Cătălin Predoiu, Fonduri Europene – Dan Vîlceanu și Cercetare și Digitalizare – Florin Roman. UDMR își păstrează cele ministere: Dezvoltare, Lucrări Publice și Administrație, Mediu și Sport. Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat din nou luni pe generalul în rezervă Nicolae Ciucă pentru postul de premier, de data aceasta să conducă un guvern PNL alături de PSD. Conform înțelegerii celor trei partide din noua coaliție de guvernare, premierul va fi prin rotație, de la PNL și PSD, fiecare cu câte un mandat de un an și jumătate. Liderii celor trei partide din noua coaliție au susținut că ar urma ca Nicolae Ciucă să meargă în Parlament pentru votul de învestire cel târziu joi.
Lista miniștrilor din Guvernul Ciucă Premier: Nicolae Ciucă Vicepremieri: Sorin Grindeanu (PSD) și Kelemen Hunor (UDMR) Miniștrii PSD: secretar general al Guvernului – Marian Neacșu.
Finanțe -Adrian Câciu
Transporturi – Sorin Grindeanu
Munca – Marius Budăi
Sănătatea – Alexandru Rafila
Agricultura – Adrian Chesnoiu
Economie – Marius Humelnicu
Apărare – Vasile Dîncu
Cultură – Lucian Romașcanu
Tineret și Familie – Gabriela Firea
Miniștrii PNL:
Justiţie – Cătălin Predoiu
Fondurile Europene – Dan Vîlceanu
Digitalizare – Florin Roman
IMM și Turism – Daniel Cadariu
Interne – Lucian Bode Educație – Sorin Cîmpeanu
Energie – Virgil Popescu Externe – Bogdan Aurescu
Miniștrii UDMR:
Dezvoltare, Lucrări Publice și Administrație – Cseke Attila
Mediu – Tanczos Barna
Sport – Eduard Novak