Săptămâna trecută deputatul PNL Buzău, Gabriel Avramescu, a depus în Parlament doua proiecte le lege ce sunt mai mult decât necesare în toată țara nu doar la Buzău.
Prima propunere legislativă face referire la diminuarea de incendii de vegetație. Deputatul PNL Buzău, Gabriel Avramescu, cere înăsprirea pedepselor pentru cei ce pun intentionat foc, astfel încât să fie considerată infracțiune orice incendiere de vegetație. În prezent este considerată infracțiune doar incendierea ariilor protejate naturat.
„Trebuie să vă aduc în atenție ceva despre care se discută prea puțin în aceste zile. Ard hectarele României!
Am să vă spun cazul județului Buzău. Săptămâna trecută, 500 de hectare de pășune şi 56 de hectare de pădure de pin negru au fost mistuite într-un incendiu cauzat de oameni care doreau să-și curețe terenurile de uscături.
Intervenția rapidă a celor două avioane C27 Spartan de la Baza Aeriană 90 Otopeni, precum și a pompierilor din județul Buzău au făcut ca flăcările să fie ținute sub control. În fața acestora mă înclin și îi asigur de deplina mea considerație pentru serviciul adus țării.
Pentru că nu pot asista la acest dezastru, am decis, împreună cu senatorul Vlad Mircea Pufu, inițierea unui proiect legislativ prin care sancțiunile se înăspresc pentru astfel de delicte grave, indiferent că se produc în arii protejate sau nu. Multe dintre faptele care înainte erau sancționate doar contravențional, voi dori să le transform în infracțiuni.” a declarat pe Facebook deputatul PNL Buzău, Gabriel Avramescu.
Cea dea doua propunere legislativă propune retinerea carnetului de conducere până la plata amenzii.
„Nu plătești amenda de circulație în termen de 60 de zile, rămâi fără permis până la plata amenzii.
Nu, nu este o păcăleală. Este o propunere din proiectul de lege PNL înregistrat la Senat, la care am contribuit alături de colegii mei.
Primăriile din toată țara se confruntă cu problema colectării amenzilor și asta afectează direct bugetul local.
Mai mult decât atât, să nu uităm că suntem țara cu cei mai mulți morți în accidente din UE. 93 de morți la 1 milion de locuitori. Media europeană este de 44. Este un număr care spune multe despre disciplina noastră la volan.
Măsurile trebuie să fie adoptate pe toate planurile. Atât pe șosea, cât și în plan legislativ.” a declarat pe Facebook deputatul PNL Buzău, Gabriel Avramescu.