O veste excelentă! A fost aprobat proiectul de finanțare, în valoare de 9 milioane de euro, pentru Memorialul „Închisoarea tăcerii” Râmnicu Sărat și Centrul educațional privind Comunismul în România.
Penitenciarul de la Râmnicu Sărat este unul dintre cele mai dure puncte ale represiunii comuniste. Închisoarea a fost construită în anul 1890, însă în timpul revoltelor din 1907 aici au fost închiși peste o mie de țărani, devenind ulterior temniță pentru cei care luptau împotriva comunismului.
Corneliu Coposu spunea că “Râmnicu Sărat a fost cel mai oribil loc de detenţiune pe care l-au inventat comuniştii. Mai ales, prin metodele aplicate, de o barbarie absolut incredibilă”.
Toate aceste lucruri nu doar că nu avem voie să le uităm, ci trebuie să ni le asumăm ca fiind parte din istoria poporului român, a declarat deputatul PNL Buzău, Gabriel Avramescu.