Lista candidaților PNL Buzău, începe să prindă contur, astăzi PNL Buzău, a lansat condidatul pentru primăria Ghergheasa. Numele lui este Petrescu Neculai.
Petrescu Neculai, candidatul Partidului Național Liberal la funcția de primar al comunei Ghergheasa a parcurs toate etapele vieții unui om. Primii pași i-a făcut în Sălcioara, satul unde s-a întors cu drag după 42 de ani de muncă.
Convins că fără carte nu va reuși, am absolvit Liceul „Ștefan cel Mare”, Școala postliceală sanitară Brașov și Academia de studii economice București.
Economist de profesie, expert în achiziții publice, a muncit în Spitalul Municipal Râmnicu-Sărat, ocupând funcții conform pregătirii profesionale. A trăit o viață frumoasă, aproape de oameni și la bine și la rău, rezolvându-le problemele atunci când a fost posibil.
Toate satele comunei merită oameni competenți, capabili în luarea deciziilor pentru dezvoltarea în investiții pe plan local, susținând antreprenorii și creșterea nivelului de trai.
Cu un om dedicat, implicat și serios precum Petrescu Neculai, Ghergheasa va merge cu siguranță pe drumul dezvoltării!
Împreuna cu echipa sa, își propune următoarele:
● Promovarea meritocrației, cheia schimbării din temelie a administrației publice
● Promovarea transparenței decizionale și pe cea a cheltuirii banilor publici
● Motivarea copiilor de a rămâne în școlile primare și gimnaziale;
● Reabilitarea Parohiei din satul Sălcioara prin refacerea picturii și construirea unei capele atât în localitatea Ghergheasa cât și în satul Sălcioara
● Pentru persoanele în vârstă, organizarea de zone de recreere, evenimente culturale și de divertisment
● Amenajarea drumurilor agricole
● Amenajarea platformelor de gunoi în ambele sate prin fonduri europene, dezvoltarea producției de colectare și îmbunătățirea calității apei potabile
● Dezvoltarea rurală prin atragerea de întreprinzători și susținerea producătorilor autohtoni, crearea de locuri de muncă
● Amenajarea/ terminarea drumului de centură din satul Sălcioara
● Îmbunătățirea rețelelor de internet
● Realizarea unui cabinet stomatologic pe raza localității
● Reabilitarea bazei sportive, susținerea echipei locale prin atragerea de noi sponsori